Operatorii de arhivă
Operatorii de arhivă sunt persoanele autorizate de Ministerul
Justiţiei să efectueze înscrierea avizelor de garanţie în Arhiva
Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Agenţii (sau agenţii împuterniciţi) sunt persoane împuternicite
printr-o înţelegere contractuală de către operatori să
efectueze direct înscrierea avizelor de garanţie în Arhiva
Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, pe seama operatorilor de
arhivă.
Potrivit
art. 16 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 89/2000 privind unele
măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în
Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare „Operatorii sunt
abilitaţi să împuternicească agenţi, care vor acţiona în
numele şi pe seama acestora, să înregistreze direct în arhivă
avizele de garanţie”, iar potrivit alineatului următor al acestui
articol „Operatorul este răspunzător solidar pentru toate
prejudiciile cauzate de agentul acestuia în exercitarea atribuţiilor
încredinţate”.
Lista
birourilor de înscriere în arhivă este publicată la rubrica „Informaţii
utile” (vezi Lista operatorilor
autorizaţi şi a agenţilor lor).
Precizăm
că operatorii de arhivă Banca
Comercială Română SA, Ministerul
Finanţelor Publice, precum şi Raiffeisen
Bank, agent al Camerei de Comerţ şi Industrie a
României şi a Municipiului Bucureşti înscriu în arhivă doar
avizele de garanţie în care figurează ca parte.